România va adera ca asociat la Forumul de implementare a proiectului BEPS

România va adera ca asociat la Forumul de implementare a proiectului BEPS

Guvernul a aprobat printr-un proiect de lege aderarea României ca asociat la Forumul de implementare a proiectului BEPS, ceea ce va permite participarea ţării noastre la realizarea măsurilor privind combaterea erodării bazei de impozitare şi transferul profiturilor, precum şi implementarea acestora pe teritoriul naţional.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, România se va alătura ţărilor şi jurisdicţiilor care lucrează cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi cu membrii G 20 la dezvoltarea standardelor proiectului BEPS – Erodarea bazei de impozitare şi transferul profiturilor – şi la monitorizarea implementării acestui pachet, care urmează să fie aplicat şi în ţara noastră, ţinând cont de particularităţile de dezvoltare.
Planul BEPS include recomandări pentru modificări legislative atât în plan naţional, cât şi ale prevederilor internaţionale, în scopul de a contracara situaţiile care apar ca urmare a utilizării neconcordanţelor legislative din sistemele fiscale naţionale, indică Guvernul.

O altă componentă a Planului de acţiuni BEPS este intensificarea schimbului de informaţii pe două planuri: printr-o creştere a transparenţei şi raportării de informaţii de către contribuabili către autorităţi fiscale, precum şi între autorităţile fiscale ale diverselor state.

Acţiunile BEPS vizează şi modificări în domeniul preţurilor de transfer, această arie fiind în prezent printre priorităţile autorităţilor fiscale din România în cadrul controalelor efectuate.

Acest articol România va adera ca asociat la Forumul de implementare a proiectului BEPS a fost publicat prima data pe Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare.

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *